30 ianuarie 2024, Chișinău – Ministerul Finanțelor și Asociația Obștească „FINedu” au încheiat un acord de colaborare. Acordul va asigura un cadru inter-instituțional prin intermediul căruia părțile semnatare vor continua realizarea activităților comune în scopul realizării obiectivului de educație financiară a populației și de promovare a unui comportament financiar responsabil. Acordul a fost semnat de ministrul Finanțelor, Petru Rotaru, și directorul executiv al A.O. FINedu, Octavian Sirețeanu. Potrivit părților, conjugarea eforturilor urmărește creșterea interesului public față de...
Română
Comunicat privind rezultatele licititaţiei din 30.01.2024
Română
Ministerul Finanțelor a organizat o sesiune de discuție cu privire la aplicabilitatea Facilității Globale de Finanțare Concesională (FGFC) în Republica Moldova. Evenimentul a fost prezidat de către secretarul de stat al ministerului, Ion Gumene, și a reunit reprezentanți din cadrul ministerelor vizate de mecanismul respectiv, precum și ai partenerilor de dezvoltare, precum Banca Mondială, Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, Agenția Japoneză de Cooperare Internațională, Ambasada Germaniei, Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare, Agențiile ONU - în calitate de...
Română
Aproape 2000 de oameni – primari și viceprimari, președinți și vicepreședinți de raioane, secretari de consilii și alți reprezentanți ai autorităților locale și centrale au fost prezenți la evenimentul festiv organizat de Guvernul Republicii Moldova, dedicat Zilei profesionale a autonomiei locale și a lucrătorului din administrația publică locală. Reprezentanții Ministerului Finanțelor, alături de Ministrul Petru Rotaru, au luat parte la acest eveniment, oferind răspunsuri și informații la solicitările și întrebările vizitatorilor. Evenimentul a fost onorat de prezența Președintei Republicii...
Română
În doisprezece luni ale anului 2023, veniturile totale ale bugetului de stat au constituit peste 64,6 miliarde de lei, fiind în creștere cu 9 % comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022. Încasările din veniturile administrate de către Serviciul Fiscal de Stat reprezintă circa 27,5 miliarde de lei, iar din cele administrate de către Serviciul Vamal – aproximativ 35,2 miliarde de lei. Cheltuielile au constituit 80,7 miliarde de lei. Comparativ cu perioada similară a anului 2022, acestea sunt mai mari cu aproximativ 17,7%. Executarea bugetului de stat, la finele anului 2023 s-a încheiat cu...
Română
Raport privind executarea bugetului consolidat central conform SDDS la situația din 31 decembrie 2023
Română
Informație privind creanțele cu termen expirat la situația din 31.12.2023
Română
Informație privind datoriile cu termen de achitare expirat (arierate) la situația din 31.12.2023
Română
Raport privind executarea bugetelor componente ale bugetului public național la situația din 31 decembrie 2023
Română


















