Marți, 19/05/2026 - 17:08 |

În perioada 19–21–22 mai 2026, Ministerul Finanțelor, în comun cu Inspectoratul de Control Financiar de Stat (ICFS), desfășoară sesiuni de instruire dedicate prevenirii și combaterii abaterilor constatate în procesul inspectărilor financiare. Activitățile au drept scop consolidarea disciplinei financiare, aplicarea uniformă a cadrului normativ și sprijinirea autorităților în gestionarea corectă și eficientă a resurselor publice. Sesiunile reunesc reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, precum și ai entităților de antreprenoriat, constituind o platformă de informare și...
Română
Marți, 19/05/2026 - 11:40 |

Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a participat la o discuție organizată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, cu reprezentanți ai autorităților publice locale, ai Congresului Autorităților Locale din Moldova și ai mediului de afaceri, dedicată subiectului taxelor locale. În cadrul discuțiilor au fost abordate impactul taxelor locale asupra activității întreprinderilor, dificultățile întâmpinate de agenții economici, precum și soluțiile necesare pentru crearea unui cadru fiscal mai predictibil, echitabil și favorabil investițiilor. Ministrul Finanțelor a menționat că...
Română
Lun, 18/05/2026 - 11:04 |

Secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Ion Gumene, a participat la un atelier de lucru privind finanțarea sustenabilă și obligațiunile verzi în Republica Moldova, organizat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), prin inițiativa Debt4SDGs. Activitatea a avut drept scop promovarea mecanismelor moderne de finanțare pentru susținerea priorităților de dezvoltare pe termen lung ale Republicii Moldova. În cadrul atelierului au fost discutate practicile internaționale privind obligațiunile verzi și Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD), oportunitățile de dezvoltare a...
Română
Vin, 15/05/2026 - 16:23 |

În perioada 14–15 mai 2026, Ministerul Finanțelor a desfășurat o sesiune de prezentare a documentelor conceptuale privind reforma sistemului de salarizare în sectorul bugetar, la care au participat reprezentanții Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova și ai centrelor sindicale național-ramurale din sectorul bugetar și ai Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM). În cadrul ședinței, Maia Savva, secretară de stat a Ministerului Finanțelor, și Anca Butnaru, expertă a Băncii Mondiale, au prezentat Nota de concept privind reforma sistemului de salarizare în sectorul bugetar...
Română

Pagini

Abonează-te la Ministerul Finanțelor RSS