Vin, 22/09/2023 - 10:31 |

Dezvoltarea pieței interne a valorilor mobiliare de stat (VMS) este un obiectiv strategic pe termen lung al Ministerului Finanțelor, prevăzut în Programul de management al datoriei de stat pe termen mediu , iar în scopul realizării acestui obiectiv, una din acțiunile Ministerului Finanțelor este extinderea maturității portofoliului de valori mobiliare de stat emise pe piața internă. Valorile mobiliare de stat, din perspectiva unui investitor persoană fizică sau juridică, pot fi privite ca alternativă de economisire la alte tipuri de investiții, precum depozitele bancare și conturile de...
Română
Jo, 21/09/2023 - 16:22 |

„TAXCON'23”, cea mai mare conferință internațională privind impozitarea din Moldova, s-a desfășurat joi, 21 septembrie, la Chișinău. Evenimentul a fost organizat de Camera de Comerț Americană din Moldova (AmCham Moldova), în parteneriat cu Ministerul Finanțelor și Camera Consultanților Fiscali din România, și se află la a patra ediție. Procesul actual de apropiere, iar într-o perspectivă de până în 2030 de aderare a țării noastre la UE presupune armonizarea a aproximativ 1700 de acte normative ce țin de Ministerul Finanțelor dintre care aproape jumătate – de domeniul fiscal și vamal. Aceste...
Română
Mie, 20/09/2023 - 16:55 |

Secretarul de stat Vladimir Arachelov a participat la evenimentul public aniversar „Un deceniu de la lansarea Serviciului guvernamental de plăți electronice MPay", organizat de Instituția Publică „Agenția de Guvernare Electronică (AGE)". În cadrul evenimentului, Ministerului Finanțelor i-a fost acordată Diploma pentru contribuția substanțială în susținerea și promovarea transformării digitale și aportul incontestabil la dezvoltarea și modernizarea tranzacțiilor online și a domeniului Finteh în Republica Moldova, precum și cu ocazia marcării celor 10 ani de la lansarea Serviciului...
Română

Pagini

Abonează-te la Ministerul Finanțelor RSS