Ministerul Finanțelor avertizează despre scrisori false transmise din numele instituției cu scop de înșelăciune, care se manifestă prin pretinsa solicitare de a achita impozitul pe venit, urmare a blocării unor transferuri financiare. Ministerul Finanțelor informează publicul că nu a contactat și nu va contacta prin responsabilii săi persoane private în vederea solicitării unor asemenea acțiuni sau a datelor personale și/sau financiare. În cazul recepționării unor astfel de notificări, rugăm să informați imediat organele de drept și Ministerul Fina n țelor, sau alte instituții vizate. Datele...
Română
30 aprilie 2024, Chișinău - Ministrul Finanțelor, Petru Rotaru, a prezentat-o astăzi echipei Inspectoratului Control Financiar de Stat (ICFS) pe Svetlana Țurcanu, noua conducătoare a instituției. În cadrul prezentării, dl Rotaru a subliniat rolul instituției în asigurarea cheltuirii corecte și eficiente a banilor publici. În acest sens, instituția trebuie să devină mai puternică pentru a îndeplini cu succes această misiune, având în vedere inclusiv și angajamentul Republicii Moldova în contextul integrării europene. Totodată, Petru Rotaru i-a urat dnei Țurcanu și echipei mult succes în...
Română
Ministerul Finanțelor a elaborat și publicat Bugetul pentru cetățeni pentru anul 2024. Elaborarea acestui instrument vine în contextul eforturilor continue de a promova transparența și responsabilitatea în gestionarea finanțelor publice, facilitând astfel înțelegerea bugetului și a informațiilor sale de bază, dar și sporind accesul publicului la informațiile bugetare. Bugetul pentru cetățeni reprezintă o versiune simplificată a bugetului, prezentată într-un limbaj ușor de înțeles, care evidențiază aspectele cheie ale modului în care sunt administrare resursele financiare publice. Documentul...
Română
Comunicat privind rezultatele licititaţiei din 30.04.2024
Română
30 aprilie 2024, Chișinău - Începând cu 7 mai 2024, Inspectoratul Control Financiar de Stat va avea un nou director. Candidatura Svetlanei Țurcanu a fost aprobată astăzi, în cadrul ședinței Guvernului, la propunerea ministrului Finanțelor, Petru Rotaru. „Doamna Svetlana Țurcanu are o vastă experiență în domeniul financiar – contabil. Actualmente activează în Serviciul Fiscal, fiind în funcția de șef adjunct al Direcției audit intern. Consider că dna Țurcanu deține experiență, profesionalism și competențe necesare acestei poziții”, a declarat ministrul Finanțelor, Petru Rotaru. Totodată,...
Română
Raport privind executarea bugetului public național conform SDDS pentru anul 2023
Română
Școala finanțelor publice pentru jurnaliști, martie-aprilie 2024
Română
Raport privind executarea bugetului consolidat central conform SDDS la situația din 31 martie 2024
Română
Informație privind datoriile cu termen de achitare expirat (arierate) la situația din 31.03.2024
Română











