Regulamentul cu privire la plasarea, vânzarea și răscumpărarea valorilor mobiliare de stat destinate persoanelor fizice din Republica Moldova
Vineri, 23 februarie 2024, s-a încheiat prima rundă de negocieri pe marginea Acordului de evitare a dublei impuneri între Republica Moldova şi Republica Federală Germană. Această etapă a reprezentat debutul unui proces strategic complex, în care delegațiile ambelor părți au colaborat pentru a identifica soluții care să fortifice interesele comune și să contribuie la eliminarea barierelor economice și fiscale dintre cele două state. Reprezentanții ambelor delegații și-au exprimat încrederea că, prin dialog deschis și respectarea angajamentelor comune, vor fi capabili să ajungă la înțelegeri...
Română
În prima lună a anului curent, veniturile totale ale bugetului de stat au constituit aproximativ 4,5 miliarde de lei. Încasările din veniturile administrate de către Serviciul Fiscal de Stat și Serviciul Vamal reprezintă câte circa 2,3 miliarde de lei. Cheltuielile au constituit 5,6 miliarde de lei. Comparativ cu perioada similară a anului 2023, acestea sunt mai mari cu 4,2%. Executarea bugetului de stat, la finele lunii ianuarie 2024, s-a încheiat cu deficit în sumă de 1,1 miliarde de lei. Informații exhaustive privind executarea Bugetului Public Național (BPN), care include bugetul...
Română
Comunicat de plasare a VMS la 05.03.2024
Română
Raport privind executarea bugetului consolidat central conform SDDS la situația din 31 decembrie 2023
Română
Raport privind executarea bugetelor componente ale bugetului public național la situația din 31 ianuarie 2024
Română
Raport privind executarea bugetului public național la situația din 31 ianuarie 2024
Română
Raport privind executarea bugetului consolidat central la situația din 31 ianuarie 2024
Română
Raport privind executarea bugetului de stat la situația din 31 ianuarie 2024
Română







