În scopul consolidării cadrului normativ al sectorului de asigurări și creșterii transparenței în structura acționariatului, Ministerul Finanțelor, împreună cu Banca Națională a Moldovei (BNM), a organizat consultări cu reprezentanții societăților de asigurare și ai asociațiilor de profil, pentru a discuta proiectul de lege privind modificarea unor acte normative referitoare la activitatea concertată în asigurări. La ședință au participat secretara de stat a Ministerului Finanțelor, Cristina Ixari, și viceguvernatorii BNM, Tatiana Ivanicichina și Constantin Șchendra.
Proiectul, elaborat de BNM și promovat de Ministerul Finanțelor, urmărește întărirea mecanismelor de supraveghere, clarificarea noțiunilor-cheie legate de acționariat și prevenirea riscurilor care ar putea afecta stabilitatea sectorului de asigurări, promovând transparența structurii acționariatului, responsabilizarea acționarilor și aplicarea unor mecanisme clare pentru monitorizarea și gestionarea participațiilor calificate, astfel încât societățile de asigurare să funcționeze în condiții de stabilitate și predictibilitate.
Secretara de stat a Ministerului Finanțelor, Cristina Ixari, a subliniat că receptivitatea și feedback-ul participanților sunt esențiale pentru îmbunătățirea proiectului: „Prin aceste consultări ne-am propus să ne asigurăm asupra nivelului de înțelegere a prevederilor, să clarificăm aspectele sensibile și să menținem un dialog deschis cu actorii direct vizați. De asemenea, am dorit să colectăm sugestii concrete pentru ajustarea proiectului și apreciem implicarea tuturor celor care contribuie la un cadru legislativ clar și stabil”.
În cadrul consultărilor, reprezentanții societăților de asigurare și ai mediului investițional, alături de reprezentanți ai Ministerului Finanțelor și Băncii Naționale a Moldovei, au analizat propunerile, au adresat întrebări și au oferit observații practice, contribuind la identificarea soluțiilor care să asigure o aplicare clară și eficientă a noilor prevederi.
Propunerile exprimate vor fi analizate și integrate în procesul de definitivare a proiectului, care va parcurge etapele de avizare și transparență decizională, în conformitate cu legislația în vigoare.



