Revizuirea cheltuielilor bugetare

 

Revizuirea cheltuielilor bugetare reprezintă un instrument esențial al managementului finanțelor publice, utilizat pentru analiza sistematică a cheltuielilor bugetare, a proceselor și a politicilor publice, în vederea identificării măsurilor de eficientizare și a îmbunătățirii utilizării resurselor publice.

Procesul de revizuire a cheltuielilor a fost instituționalizat prin articolul 21¹ din Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr. 181/2014, astfel, începând cu 1 ianuarie 2026, cheltuielile bugetare aferente fiecărui sector vor fi supuse procesului de revizuire cel puțin o dată în 7 ani.

Cadrul normativ

Procesul de revizuire a cheltuielilor bugetare este reglementat de:

  • Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr. 181/2014, art. 21¹;

  • Metodologia privind procesul de revizuire a cheltuielilor bugetare, aprobată prin Ordinul ministrului finanțelor nr. 76 din 4 iunie 2026.

Metodologia stabilește cadrul organizațional și analitic al procesului, etapele de desfășurare, principalele termene, precum și responsabilitățile autorităților administrației publice centrale implicate în proces.

Scopul revizuirii cheltuielilor bugetare este de a sprijini Guvernul în utilizarea economă, eficientă și eficace a resurselor publice, prin identificarea măsurilor de eficientizare a cheltuielilor și integrarea acestora în procesul de planificare bugetară pe termen mediu.

Obiectivele revizuirii cheltuielilor bugetare:

  • asistarea Guvernului în activitatea de consolidare bugetară în vederea realizării noilor priorități și obiective strategice, pentru a reduce creșterea sau nivelul cheltuielilor și/sau pentru crearea spațiului fiscal/bugetar, prin identificarea unor măsuri de eficientizare a cheltuielilor;

  • sporirea eficacității cheltuielilor care conduce la posibile oportunități de realocare a resurselor bugetare de la sectoare cu prioritate inferioară la sectoare cu prioritate superioară, cât și în interiorul sectoarelor;

  • îmbunătățirea raportului dintre calitatea serviciilor publice furnizate și costul acestora prin identificarea sectoarelor, în care se pot obține rezultate similare cu contribuții reduse.

Etapele procesului de revizuire a cheltuielilor:

  1. aprobarea tematicilor și a cadrului de revizuire a cheltuielilor;

  2. analiza cheltuielilor bugetare, a proceselor și a politicilor publice și elaborarea propunerilor de măsuri de eficientizare;

  3. aprobarea și publicarea rezultatelor revizuirii cheltuielilor, inclusiv a măsurilor de eficientizare;

  4. implementarea și monitorizarea măsurilor de eficientizare a cheltuielilor.

Rolurile autorităților implicate în procesul de revizuire a cheltuielilor:

Guvernul- factor decizional în procesul de revizuire a cheltuielilor: aprobă tematicile și cadrul de revizuire, precum și rezultatele revizuirii cheltuielilor, inclusiv măsurile de eficientizare.

Ministerul Finanțelor - asigură planificarea, coordonarea și monitorizarea procesului de revizuire a cheltuielilor bugetare, acordă suport metodologic autorităților implicate și monitorizează implementarea măsurilor de eficientizare.

Autoritățile administrației publice centrale - asigură realizarea procesului de revizuire a cheltuielilor prin intermediul grupurilor de lucru constituite, inclusiv analiza cheltuielilor, a proceselor și a politicilor publice, elaborarea și implementarea măsurilor de eficientizare a cheltuielilor.

Revizuirea cheltuielilor bugetare contribuie la consolidarea managementului finanțelor publice prin fundamentarea deciziilor bugetare pe baza performanței și a rezultatelor. Prin identificarea și implementarea măsurilor de eficientizare, procesul sprijină utilizarea responsabilă a resurselor publice, îmbunătățirea calității serviciilor publice și alocarea mai eficientă a resurselor bugetare în raport cu prioritățile strategice ale Guvernului.