Experții PNUD vor oferi o expertiză privitor la bugetarea obiectivelor de dezvoltare durabilă

Mie, 01/11/2023 - 14:19 |

O misiune de evaluare a cadrului bugetar al ODD (Obiective de Dezvoltare Durabilă)  în Moldova, formată din experți ai Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), se desfășoară în perioada 31 octombrie -  02 noiembrie 2023, la Ministerul Finanțelor. Agenda include ședințe de lucru cu conducătorii subdiviziunilor precum și un exercițiu de diagnosticare a sistemului actual și a fezabilității/disponibilității de a emite obligațiuni verzi, inclusiv revizuirea condițiilor prealabile pentru emiterea acestora. 

“Misiunea experților PNUD este una importantă pentru Ministerul Finanțelor, deoarece, buna gestionare a bugetului și a datoriei sunt elemente esențiale pentru dezvoltarea bugetului pe anul viitor, având în vedere că ne confruntăm cu o perioadă destul de complicată legată de situația din regiune și de creșterea prețurilor. Analiza bugetului, inclusiv bugetarea ODD și oferirea soluțiilor necesare, ulterior, va contribui la buna gestionare și utilizare a bugetului”, a menționat ministrul Finanțelor Petru Rotaru în ședința de deschidere a misiunii. 

La rândul său, Suren Poghosyan, consilier financiar ODD la PNUD a apreciat eforturile ministerului în gestionarea bugetului și a menționat ca misiunea va fi focusată pe trei dimensiuni esențiale: buget, datorii și taxe.

Părțile şi-au exprimat deschiderea pentru o colaborare eficientă și un parteneriat optim în implementarea recomandărilor ulterioare a experților implicați în proiect pentru dezvoltarea și modernizarea sistemului finanțelor publice din Republica Moldova.

În cadrul acestei misiuni, experții PNUD vor oferi și o sesiune de instruire pe componentele menționate, pentru angajații Ministerului Finanțelor, Băncii Naționale, Curții de Conturi, Serviciul Fiscal de Stat, Comisiei parlamentare buget și finanțe și Cancelariei de Stat.