Discursul ministrului Finanțelor, Petru Rotaru, cu privire la realizările Ministerului și activitățile în curs de realizare, prezentat în ședința plenară a Parlamentului din 19 octombrie 2023

Vin, 20/10/2023 - 15:31 |

Stimate domnule Președinte al Parlamentului,

Stimate domnule prim-ministru,

Stimați deputați,

În calitatea mea de ministru al Finanțelor, fiind în a doua săptămână de mandat, vreau să mulțumesc pentru oportunitatea de a prezenta succesele Ministerului pe care îl conduc. Astfel, voi prezenta principalele realizări înregistrate de la începutul anului 2023, în special din perspectiva sustenabilității bugetului de stat și a bugetului public național în general.

În primul rând, Serviciul Fiscal de Stat (SFS) și Serviciul Vamal al Republicii Moldova (SV), instituții subordonate Ministerului Finanțelor, s-au orientat în consolidarea veniturilor sustenabile, vorbim de venituri din impozite și taxe. Astfel, Ministerul Finanțelor și-a propus o relație deschisă și directă cu contribuabilii. Pentru anul acesta, SFS și SV au micșorat de două ori controalele fiscale și au majorat vizitele fiscale. Prin urmare, pe parcursul anului 2023, s-au încasat la bugetul public național suplimentar jumătate de miliard de lei, doar din vizitele fiscale. Este un indicator semnificativ, deoarece prin comparație cu anul 2022, din controalele fiscale s-au încasat 236 milioane de lei. Este important să menționăm că veniturile acumulate din vizitele fiscale, dar și efectuarea vizitelor fiscale per se reprezintă un instrument ce contribuie la crearea sustenabilității bugetului public național.

Totodată, reamintim că în anul curent a fost înregistrată o creștere a veniturilor cu circa 6 miliarde de lei față de încasările din perioada analogică a anului 2022, ceea ce reprezintă o majorare cu 10%. Estimăm că până la sfârșitul anului curent, aceste încasări să fie în creștere cu 18% la SFS și cu 4% la SV.

Este o realizare importantă că, în acest an, am reușit să restabilim disciplina fiscală națională, prin consultarea și aprobarea Cadrului Bugetar pe Termen Mediu 2024-2026, a politicii bugetar-fiscale 2024, precum și a rapoartelor de executare a bugetului pentru 2022 și pentru prima jumătate a anului 2023 în termenii stabiliți. În acest mod, am creat un cadru propice pentru mediul de business, astfel încât antreprenorii să activeze într-un mediu predictibil.

De asemenea, prin politica bugetului de stat, dar și prin rectificările survenite ulterior ne-am orientat spre optimizarea cheltuielilor din bugetul de stat, astfel că sumele ce au fost economisite în baza acestor optimizări să fie îndreptate spre domenii care contribuie la creșterea economică a țării. În continuare, o să vă prezint câteva exemple:

  • au fost redirecționate 3,6 miliarde de lei pentru investiții;
  • au fost transferate în fondul rutier 2.2 miliarde lei;
  • în fondul de dezvoltare regională si locală  - 1.4 miliarde lei; 
  • în fondul de subvenționare in agricultură – 1.7 miliarde lei;
  • pentru programul „373”, prin programele ODA – 338 de milioane lei.

Totodată, din optimizările cheltuielilor din bugetul de stat, s-au identificat resurse financiare necesare pentru majorarea salariilor unor categorii de angajați din sistemul public. Măsurile promovate de Ministerul Finanțelor au avut sau urmează să aibă un impact direct asupra a circa 175 000 de persoane, fie prin creștere salarială, fie prin oferirea unor plăți unice.

Ținând cont de impactul multiplelor crize, Ministerul Finanțelor și-a concentrat eforturile pe asigurarea sustenabilității bugetului public național și finanțarea deficitului. Ca rezultat, în anul 2023, bugetul de stat a primit asistență externă în sumă de 254 milioane de euro în forma de granturi și 710 milioane de euro împrumuturi, la condiții avantajoase.

Totodată, în săptămâna curentă a fost semnat programul cu Fondul Monetar Internațional (FMI). Republica Moldova a fost calificată ca țară ce înregistrează progrese esențiale în ceea ce privește sustenabilitatea bugetară, dar și alți indicatori. Un element nou în acest acord cu FMI reprezintă fondul de reziliență și rezistență, din care vor fi redirecționați 160 milioane de euro pentru dezvoltarea regională, eficiența energetică și dezvoltarea ecologică.

Ministerul Finanțelor a emis pentru prima dată pe piața internă hârtii de valoare cu termen de 10 ani, în valoare totală de 200 milioane de lei. Hârtiile de valoare cu maturitatea de 10 ani au fost plasate din preocuparea Ministerului Finanțelor ca împrumuturile respective să nu pună presiune pe buget, pe termen scurt, reprezentând un instrument util în realizarea obiectivului de asigurare a sustenabilității bugetare.

Deși s-a discutat mult în spațiul public despre datoria de stat și ponderea acesteia în Produsul Intern Brut (PIB), este important să cunoaștem că, în 2023, datoria în PIB s-a micșorat cu 3.5 p.p., reprezentând 31%. Pentru a avea o claritate dacă această valoare este ridicată sau nu, Tratatul de la Maastricht recomandă ca o țară de talia Republicii Moldova să nu aibă mai mult de 60% împrumuturi ca pondere în PIB, deci ne aflăm la jumătatea acestui indicator. În acest context, remarcăm faptul că sunt state care au împrumuturi de peste 100% din PIB (Grecia – 170%, Italia - 111%). Noi menținem acest indicator în limitele rezonabile, fiind conștienți că ne aflăm într-o zonă de risc și trebuie să fim foarte precauți în utilizarea banilor publici.

Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană este un alt obiectiv primordial pentru Ministerul Finanțelor, care deține rolul de instituție coordonatoare a Grupurilor de lucru pe opt capitole de negociere. Urmează să asimilăm peste 1700 de directive și regulamente europene. 80% din acțiunile planificate pentru ridicarea nivelului de pregătire pentru aderare la Uniunea Europeană și aliniere la legislația UE au fost realizate.

Pentru perioada scurtă de timp pe care o avem la dispoziție, Ministerul Finanțelor își propune să înainteze spre consultări publice proiectul bugetului pentru anul 2024, care urmează să fie adoptat de Parlament. De fapt, acest proiect de buget este limitat în indicatorii care au fost aprobați prin Cadrul Bugetar pe Termen Mediu (CBTM). Vrem să dezvoltăm un cadru pe termen mediu durabil, astfel încât noi să fim predictibili atât pentru mediul de afaceri, pentru societatea civilă, cât și pentru toate părțile interesate.

Vom depune în continuare eforturi pentru dezvoltarea și optimizarea relației cu businessul, deoarece pentru noi este important să avem creșteri constante la bugetul public național. Dacă o să analizăm încasările acumulate doar de SFS pentru anul 2023 constatăm că, în contextul în care în primul semestru al anului curent a fost înregistrată o descreștere economică, iar inflația a scăzut până la 8%, noi am avut o creștere de 16%, sau mai mult de 6 miliarde încasări la bugetul public național.

Ne bucură faptul că afacerile din zona gri se conformează treptat la cerințele legale și achită impozite. Creăm condiții ca mediul de business să nu aibă alternative pentru a se eschiva de la plata impozitelor. Unul din cele mai bune exemple este conectarea mai multor agenți economici la monitorizarea electronică a vânzărilor. Astfel, noi în regim on-line vedem toate livrările pe care le au agenții economici, fără a fi necesar să fie furnizate informații suplimentare la SFS. Un alt exemplu este migrarea a 95% dintre deținătorii de patentă la alte forme de organizare a afacerilor. Toate aceste livrări sunt conectate direct la bazele de date ale SFS, astfel încât nu mai este necesar ca acești contribuabili să ducă evidență contabilă. Noi știm exact care este obligația fiscală pe care trebuie să o achite la buget. Ne vom angaja să continuăm aceste lucruri bine începute. Trebuie să consolidăm și baza impozabilă a Serviciului Vamal, avem aici o creștere destul de modestă a încasărilor la bugetul de stat.

Pe termen scurt ne propunem câteva acțiuni referitoare la transparentizarea procesului de vămuire, instalarea camerelor video pentru a supraveghea interacțiunea inspectorului vamal în relația cu contribuabilul pentru a limita incidentele de integritate.

Vreau să vă mulțumesc și să vă asigur că bugetul este unul sustenabil fără a exista riscuri de neexecutare.

Vă mulțumesc!