Ministerul Finanțelor a desfășurat Conferința anuală în domeniul controlului financiar public intern

Vin, 05/07/2019 - 13:05 |

Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova cu suportul Ministerului Finanțelor al Olandei a desfășurat miercuri, 03 iulie anul curent, conferința anuală în domeniul controlului financiar public intern cu genericul ”Control intern – Evoluție prin Angajament, Răspundere și implicare”. În cadrul evenimentului au participat auditorii interni și managerii entităților publice, precum și experți din Olanda, Germania și România.

În debutul evenimentului, ministrul Finanțelor, Natalia Gavrilița a salutat prezența experților externi, auditorilor interni și managerilor din entitățile publice, mulțumindu-le pentru interesul manifestat. Totodată, Ministrul a declarat că, obiectivul conferinței este de a reuni reprezentanții auditului intern din sectorul public, coordonatorii sistemului de control intern managerial din cadrul entităților publice, partenerii de dezvoltare, precum și alte părți interesate, pentru a schimba idei și a împărtăși experiențele acumulate.

”Conceptul controlului financiar public intern implică o schimbare radicală în cultura guvernării și gestionarea fondurilor publice. Prin dezvoltarea sistemului de control financiar public intern se urmărește eficientizarea administrației publice și consolidarea răspunderii manageriale pentru utilizarea eficientă a banilor publici. Dezvoltarea sistemelor moderne de control intern managerial și a funcției de audit intern, ca parte a conceptului de control financiar public intern ar trebui să reprezinte o preocupare importantă a managerilor entităților din sectorul public. Vă îndemn ca Angajamentul, Răspunderea și Implicarea să devină motto-ul fiecăruia dintre noi”, a menționat Natalia Gavrilița.

Totodată, secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Viorica Pricop a punctat că, este foarte important ca responsabilii de organizarea și consolidarea sistemelor de control intern managerial, desemnați de către managerul entității publice, să colaboreze ulterior cu managerii operaționali și cu auditorii interni în vederea coordonării activităților aferente implementării și fortificării controlului intern managerial în cadrul entității publice.  ”Sinergia dintre toate aceste părți componente trebuie să reprezinte valoarea adăugată a deciziilor manageriale și garantarea faptului că obiectivele prestabilite vor fi atinse la înalți parametri de performanță, ceea ce va contribui la consolidarea continuă a sistemelor de control intern managerial în cadrul entităților publice”, a adăugat Viorica Pricop.

La rândul său, expertul Ministerului Finanțelor al Olandei, Jan van Tuinen a apreciat pozitiv implementarea reformei în domeniul controlului financiar public intern. ”Schimbările care au avut loc și care se produc în continuare în domeniul controlului intern managerial și auditului intern în sectorul public creează un șir de provocări. Misiunile pilot realizate în cadrul unor entități cu suportul experților olandezi denotă faptul că Republica Moldova dispune de capacitățile necesare pentru a răspunde provocărilor din domeniul vizat”, a precizat expertul.

Tatiana Savva, expert în cadrul Centrului Analitic Independent „Expert-Grup”, membru al Consiliului controlului financiar public intern, a menționat despre oportunitatea și necesitatea imperativă a susținerii de către factorii de decizie, inclusiv la cel mai înalt nivel, pentru a putea accede și evolua în continuare în dezvoltarea domeniului controlului intern managerial și a funcției de audit intern.  

Discuțiile în cadrul evenimentului au fost interactive și au vizat mai multe subiecte, precum: evoluțiile și perspectivele controlului financiar public intern, tendințele și practicile la nivel internațional, evaluarea calității, precum și oportunitățile de dezvoltare a domeniului controlului intern managerial și auditului public intern. De asemenea, a fost apreciat impactul pozitiv al modificărilor recente la Legea privind controlul financiar public intern, care au adus claritate în utilizarea anumitor noțiuni cheie, inclusiv o nouă abordare în autoevaluarea sistemului de control intern managerial și emiterea Declarației de răspundere managerială.

Participanții la conferința anuală în domeniul controlului financiar public intern au apreciat evenimentul drept unul util, interesant, necesar pentru a prelua cele mai bune practici care urmează să fie implementate în entitățile publice în care își desfășoară activitatea.