Ministerul Finanţelor a organizat şedinţa trimestrială a auditorilor interni din sectorul public

Jo, 24/05/2018 - 08:55 |

Şedinţa trimestrială a auditorilor interni din sectorul public cu genericul: “Împărtăşirea experienţei acumulate în domeniul auditului intern”, organizată de Ministerul Finanțelor a avut loc la 23 mai curent și a întrunit circa 30 participanți, printre care și experți internaționali. Prin organizarea acestei ședințe, Ministerul Finanțelor şi-a propus să reunească reprezentanţii entităţilor publice pentru a discuta problemele de activitate ale acestora şi a efectua un schimb de bune practici privind realizarea activităţilor operaţionale.

În debutul ședinței, Secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Viorica Pricop a încurajat auditorii interni să-şi fortifice continuu capacităţile profesionale prin diverse pîrghii de dezvoltare profesională, focusîndu-se atît pe aspectele ce ţin de realizarea activităţii de audit, cît şi, implicit, pe procesele aferente entităţilor, accentul prioritar fiind pus pe consilierea managerilor, ceea ce se va concretiza în recunoașterea beneficiilor aduse de această funcţie.

În cadrul ședinței, Mioara Diaconescu, șeful Unității centrale de armonizare a auditului public intern, Ministerul Finanțelor Publice din România a prezentat experiența României în organizarea funcției de audit intern în sectorul public.

La fel, a fost prezentată experiența Serviciului Fiscal de Stat în cartografierea proceselor și a Ministerului Economiei și Infrastructurii în consolidarea controlului intern la nivel de entitate.

Întrunirea a fost organizată pentru a consolida relațiile profesionale, dar și cele informale. La eveniment au participat conducătorii subdiviziunilor de audit din sectorul public, atît din cadrul autorităților publice centrale, cît și cele locale.

Ședința a fost interactivă. Participanții au prezentat interes față de subiectele abordate, au acordat întrebări aferente acestora, dar și au dezbătut anumite aspecte.