Media

Anunț privind organizarea consultărilor publice

Proiectul hotărârii de Guvern „Cu privire la aprobarea Programului „Managementul datoriei de stat pe termen mediu (2022-2024)”” a fost elaborat de către Ministerul Finanțelor în conformitate cu prevederile art. 6 din Legea nr. 419-XVI din 22 decembrie 2006 cu privire la datoria sectorului public, garanțiile de stat și recreditarea de stat. Scopul elaborării documentului constă în stabilirea direcțiilor prioritare de activitate ale Ministerului Finanțelor orientate spre atingerea obiectivului fundamental și a celor specifice, precum și acțiunile care vor fi întreprinse de către autorități în vederea asigurării finanțării și îmbunătățirii structurii portofoliului de datorie. De asemenea, documentul descrie strategia de finanțare a soldului (deficitului) bugetului de stat și identifică factorii de cost și de risc aferenți.

Documentul este în concordanță cu prognozele privind datoria de stat pe termen mediu și prognoza actualizată a indicatorilor macroeconomici, furnizată de Ministerul Economiei.

 

Perioada: 
Thursday, 30 December, 2021 - 14:30 to Thursday, 13 January, 2022 - 17:00

Public events

La moment nu există nici un eveniment planificat.

Subscribe to Agenda