Eveniment

Lun, 17/06/2019 - 16:55 |

Fostul ministru al Finanțelor, Ion Chicu și-a luat rămas bun, astăzi, 17 iunie 2019, de la colaboratorii Ministerului Finanțelor. În discursul său, Ion Chicu a mulțumit colegilor pentru cooperare și suportul oferit în perioada mandatului. ”Vă mulțumesc din inimă pentru cooperare, pentru faptul că un an și ceva am fost o echipă, o familie unită care a avut un obiectiv comun, să servească țării și să-și depună efortul pentru consolidarea sistemului de finanțe publice. Vă mulțumesc pentru tot suportul care l-am avut în această perioadă, colegilor din aparatul central al Ministerului Finanțelor,...
Română
Lun, 17/06/2019 - 13:45 |

Joi, 13 iunie curent, la Kiev, Ucraina a avut loc Conferința finală a Programului de Cooperare Teritorială Republica Moldova - Ucraina 2007-2013 în cadrul Parteneriatului Estic (EaPTC), în cadrul căreia a fost prezentat bilanțul Programului, cele mai importante rezultate și provocări întâmpinate pe parcursul implementării Programului. Au fost remarcate parteneriatele create în cadrul celor 16 proiecte implementate în valoare totală de 3,8 mil. euro, dintre care 3,3 mil. euro finanțate de către Comisia Europeană și 0,5 mil. euro cofinanțarea asigurată de beneficiari. Republica Moldova a avut...
Română
Joi, 13/06/2019 - 11:51 |

Deja 59 de beneficiari ai Programului de stat ”Prima Casă”, angajați în sectorul privat, au solicitat compensații de la bugetul de stat pentru plata creditului ipotecar. În prezent, 47 de cereri se află la etapa de analiză, iar altele 12 deja au fost validate. Dacă cererile vor fi aprobate spre finanțare, aceștia vor beneficia de compensații începând cu luna iulie, anul curent. Potrivit Regulamentului, formula de calcul a compensațiilor reiese din costul maximal al unei locuințe de 600 mii lei, cu compensarea treptată de până la 50 la sută din suma de bază a creditului ipotecar, dar nu mai...
Română
Vin, 31/05/2019 - 11:28 |

La 27.05.2019 a fost semnat Acordul de Finanțare și Proiect între Banca germană Kreditanstalt für Wiederaufbau (KfW), Republica Moldova (reprezentată de Ministerul Finanţelor) şi Agenția de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru) privind implementarea proiectului „Îmbunătățirea infrastructurii de apă în Moldova Centrală” . Acordul prevede o contribuție financiară din partea Republicii Federale Germania prin intermediul KfW în sumă de 15 mln EUR grant care va fi utilizată pentru extinderea apeductului magistral Chișinău-Strășeni-Călărași. Proiectul va fi implementat cu suportul ADR Centru...
Română
Joi, 30/05/2019 - 14:59 |

Ministerul Finanțelor a desfășurat astăzi o nouă ședință comună de lucru cu reprezentanții autorităților publice locale. În cadrul evenimentului au fost discutate aspecte ce țin de implementarea Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, modalitatea de acordare a suportului bugetar pentru autoritățile publice locale în scopul implementării legii sus-menționate, precum și alte subiecte relevante. În debutul ședinței, ministrul Finanțelor, Ion Chicu a declarat că reforma salarizării în sectorul bugetar a fost lansată pentru a soluționa mai multe probleme,...
Română
Mie, 29/05/2019 - 12:08 |

Ministrul Finanțelor, Ion Chicu a avut astăzi o întrevedere cu președintele Băncii pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre, Dmitry Pankin. În cadrul întrevederii, părțile au discutat despre proiectele implementate în Republica Moldova cu suportul Băncii pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre, precum și despre oportunitățile de colaborare ulterioare. În debutul ședinței, Ion Chicu a mulțumit pentru suportul acordat Republicii Moldova de către Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre. Totodată, ministrul Finanțelor a menționat că modernizarea infrastructurii va rămâne în continuare...
Română
Mie, 29/05/2019 - 08:42 |

Programul Facilitatea de Creditare a Tinerilor, inițiat de Ministerul Finanțelor, își mărește numărul de beneficiari. Prin intermediul Programului, în primele 4 luni de activitate ale acestuia, 56 de tineri antreprenori au accesat credite cu o rată a dobânzii redusă cu 2 puncte procentuale în raport cu rata dobânzii de referință anuală. Valoarea totală a creditelor acordate tinerilor antreprenori în cadrul Programului este de 35.597.415 lei. Majoritatea beneficiarilor, care provin din 19 raioane ale țării, au investit banii în domeniul agricol. Cele mai multe credite au fost acordate...
Română
Mie, 22/05/2019 - 17:16 |

Astăzi, 22 mai curent, Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) în cadrul unei ședințe solemne cu prilejul Zilei Internaționale a Comunicațiilor și Societății Informaționale, a prezentat bilanțul activității Instituției pentru anul 2018 – trimestrul I, 2019, cele mai importante realizări ale instituției, precum și obiectivele pentru anul 2019. În context, directorul CTIF, Corneliu Jalobă a prezentat o scurtă retrospectivă a activității instituției care activează din 1 august 2018, în urma reorganizării și fuziunii a trei întreprinderi de stat ”Fintehinform”, ”Fiscservinform” și...
Română
Sâm, 18/05/2019 - 18:05 |

Ministrul Finanțelor, Ion Chicu împreună cu o echipă de specialiști din cadrul Ministerului Finanțelor și directorul Serviciului Fiscal de Stat, Serghei Pușcuță, s-au deplasat astăzi, 18 mai curent, la Edineț, pentru a discuta cu reprezentanții autorităților publice locale din raion mai multe subiecte legate de implementarea Legii 270 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, dar și despre efectele asupra sustenabilității bugetar-fiscale a APL a reformei fiscale, lansate de Guvern la 1 octombrie 2018. Vizita a avut loc și în contextul îngrijorărilor exprimate de unii primari...
Română
Joi, 02/05/2019 - 17:14 |

Ministrul Finanțelor, Ion Chicu a avut astăzi o întrevedere cu Directorul biroului Băncii Mondiale în Moldova, Europa şi Asia Centrală, Anna Akhalkatsi. În cadrul întrevederii, interlocutorii au discutat despre proiectele în derulare, dar și despre oportunitățile de colaborare ulterioare, în domeniul agriculturii. În debutul ședinței, Ion Chicu a mulțumit pentru ajutorul constant oferit de Banca Mondială Republicii Moldova și a reiterat disponibilitatea Ministerului Finanțelor de adapta anumite proiecte la cadrul financiar național. De asemenea, ministrul Finanțelor a menționat despre...
Română

Pagini

Abonează-te la RSS - Eveniment