Noua lege cu privire la sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar în proces de implementare

Joi, 06/12/2018 - 08:53 |

În cadrul unei conferinţe de presă, organizată astăzi la Ministerul Finanțelor, dedicată lansării procesului de implementare a Legii nr. 270 din 23 noiembrie 2018 cu privire la sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, secretarul general de stat al Ministerului Finanţelor, Ion Chicu, a prezentat planul de acţiuni care cuprinde etapele procesului de implementare a reformei salariale. Secretarul general a precizat că succesul acestei reforme se datorează faptului că prin noua lege a fost unificat sistemul de salarizare în sectorul public, astfel încît pentru fiecare categorie din acest sector să existe abordări identice în procesul de stabilire a salariului.

”Noul sistem aduce mai multă transparență, eficiență la toate etapele procesului de salarizare, de la planificare pînă la controlul acestuia”, a relevat Ion Chicu.

Totodată, secretarul general de stat, a menționat că este o reformă nouă, ambițioasă și nu se exclude faptul că în procesul implementării vor apărea recomandări de îmbunătățire a cadrului legal. „Orice reformă nouă include asemenea etape. Vom acumula propunerile de îmbunătățire pentru ca în anul viitor să venim cu ajustările necesare și legea să fie amendată respectiv”, a precizat Ion Chicu.

Planul de acţiuni elaborat de către Ministerul Finanţelor cuprinde mai multe etape aferente procesului de implementare a noii legi, precum: elaborarea cadrului normativ secundar, acordarea suportului metodologic și didactic instituțiilor bugetare în procesul de elaborare a actelor aferente interne și calcului salariilor, monitorizarea procesului de implementare a reformei în instituțiile bugetare, evaluarea primei etape de implementare a reformei, ajustarea acesteia după necesitate.

În vederea realizării acestor acţiuni, a fost instituit un grup de formatori care vor acorda suport contabililor din instituțiile publice în procesul de calculare a salariilor în baza noilor condiții. Fiecare formator/curator va fi responsabil de circa 25-30 instituții bugetare, astfel încît toate instituțiile să asigure calculul și achitarea salariilor pentru luna decembrie 2018 în ianuarie 2019, strict conform prevederilor legale. Astfel, pe parcursul lunii decembrie, toate unitățile bugetare din țară (circa 2700) vor beneficia, conform unui orar stabilit, de sesiuni de instruire la calcularea corectă a salariului.

Suplimentar, începând cu data de 05 decembrie, în cadrul Centrului Unic de Apel, Ministerul Finanțelor a lansat o linie specială cu numărul de telefon 0 80001525 privind aplicarea prevederilor Legii cu privire la sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.

Pe parcursul a 3 luni, Ministerul Finanțelor va monitoriza procesul de implementare a reformei în instituțiile bugetare și va oferi suport continuu reprezentanților instituțiilor și autorităților locale în vederea noii modalități de calcul a salariilor.