Niciunul dintre candidați nu a promovat concursul pentru funcția de director al Serviciului Vamal

Joi, 31/10/2019 - 18:33 |

Funcția de director al Serviciului Vamal rămâne vacantă în continuare. Niciunul dintre candidați nu a promovat concursul pentru această funcție. Anunțul a fost făcut de către membrii Comisiei pentru selectarea directorului Serviciului Vamal, după proba interviului care a avut loc astăzi, 31 octombrie, în cadrul unei ședințe publice.

În acest sens, menționăm că, atât Iurie Gorea, cât și Natalia Calenic au obținut la interviu o notă medie mai joasă de 7,5. Având în vedere acest rezultat, concursul nu a fost promovat de niciun candidat și urmează să fie organizat din nou.

Concursul pentru funcția de director al Serviciului Vamal a fost anunțat pe data de 3 septembrie 2019, iar termenul-limită pentru depunerea dosarelor a fost 30 septembrie, curent. În perioada respectivă, 21 de persoane au depus dosarele în termen, iar o persoană după expirarea acestuia.

Din componența comisiei de concurs au făcut parte Natalia Gavrilița, ministrul Finanțelor, Igor Talmazan, reprezentantul Cancelariei de Stat, Andrei Balan, șeful direcției contencios și controlul legalității la Ministerul Finanțelor, Sergiu Gaibu, reprezentant al societății civile, Tatiana Lariușin, reprezentantă a mediului de afaceri, Elena Levința-Perciun, expertă în resurse umane și Tatiana Buianina, expertă în psihologie. În calitate de observator la lucrările comisiei a participat jurnalistul de investigație, Ion Preașca. Membrii comisiei nu au fost remunerați pentru această activitate.