Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale Legea bugetului de stat Codul fiscal al Republicii Moldova Codul vamal al Republicii Moldova Legea contabilităţii Lege privind activitatea de audit

Instituţii subordonate

Control Financiar Public Intern

Potrivit Acordului de Asociere RM – UE, Republica Moldova şi-a asumat angajamentul de a implementa sistemul de control financiar public intern (CFPI) la nivel naţional în conformitate cu metodologiile şi standardele recunoscute la nivel internaţional, precum şi cu cele mai bune practici ale UE, ceea ce însemna o reformă amplă în domeniul controlului şi auditului intern în sectorul public.

Conceptul CFPI a fost elaborat de Comisia Europeană în vederea oferirii unui model structurat si operaţional pentru a asista autorităţile naţionale la remodelarea mediului lor de control intern şi în particular pentru a actualiza sistemele de control în sectorul public în corespundere cu standardele internaţionale şi cele mai bune practici ale UE.

Conform Legii privind controlul financiar public intern Nr. 229 din 23.09.2010, responsabilitatea pentru proiectarea şi modelarea CFPI în Republica Moldova revine Ministerului Finanţelor, care, prin intermediul Unităţii centrale de armonizare elaborează, promovează şi monitorizează politicile, precum şi elaborează, actualizează şi armonizează cadrul normativ în domeniul CFPI; monitorizează şi evaluează calitatea activităţii de audit intern, precum şi a sistemelor de management financiar şi control; prezintă anual Guvernului un raport consolidat privind CFPI pe anul precedent; desfăşoară instruiri în domeniul managementului financiar şi controlului, al auditului intern, precum şi dezvoltă mecanisme de certificare a auditorilor interni din sectorul public.

În scopul monitorizării CFPI, pe lîngă Ministerul Finanţelor este instituit Consiliul CFPI, ca organ consultativ responsabil de avizarea proiectele de acte normative în domeniul CFPI,  avizează raportul anual consolidat privind CFPI,  examinează aspectele problematice privind funcţionarea sistemului de CFPI şi înaintează propuneri pentru remedierea acestora.

Din Consiliu fac parte reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, ai unităţilor de audit intern ale entităţilor publice, cadre didactice cu titluri ştiinţifice şi alţi specialişti din domeniu.